Poliția britanică a consolidat măsurile de securitate a angajaților săi, în condițiile apariției luni a unei polemici după publicarea unei scrisori a guvernului în care imamii erau invitați să „explice” în predicile lor cum se poate integra islamul în identitatea britanică, informează AFP. Poliția metropolitană din Londra a anunțat duminică faptul că a oferit personalului său ‘sfaturi privind securitatea’, că a luat ‘măsuri în jurul secțiilor de poliție’ și că a întărit sprijinul adus de ofițerii specializați, în special de agenți înarmați, după atacurile recente de la Paris, soldate cu moartea a 20 de persoane (inclusiv atacatorii), printre care și trei polițiști. Potrivit publicației The Sunday Times, polițiștilor li s-a recomandat mai ales să își retragă numele de pe listele electorale care sunt publicate și unde figurează adresele alegătorilor, pentru a se evita identificarea lor cu ușurință, în contextul temerilor privind pericolul unui atentat contra forțelor de ordine britanice. De asemenea, au fost consolidate măsurile de securitate și în locurile frecventate de către comunitatea evreiască din Marea Britanie, după un anunț în acest sens făcut vineri la Washington de premierul britanic David Cameron. În paralel, guvernul britanic a trimis un mesaj comunității musulmane, printr-o scrisoare adresată unui număr de 1.000 de moschei, în care invită imamii să ‘explice și dovedească maniera în care credința islamică poate face parte din identitatea britanică’. Scrisoarea a fost criticată luni de Consiliul Musulman din Marea Britanie (MCB), care s-a întrebat dacă mesajul respectiv se traduce prin faptul că musulmanii și islamul sunt intrinsec excluse din societatea britanică. ‘Avem sentimentul că scrisoarea dumneavoastră către musulmani, în acest moment critic, ar fi putut fi formulată altfel’, a menționat secretarul general al MCB Shuja Shafi, într-un răspuns adresat ministrului britanic pentru comunități și autorități locale, Eric Pickles. Nivelul de alertă privind securitate în Marea Britanie a fost ridicat la finalul lunii august de la ‘substanțial’ la ‘grav’.