Un spital a fost lovit de un tir de rachete în centrul orașului Donețk

rockets-400x200Un spital a fost lovit luni de un tir de rachete în centrul orașului Donețk, în estul separatist al Ucrainei, au informat jurnaliști ai AFP aflați la fața locului. În bombardament au fost rănite șase persoane — un medic și cinci pacienți, potrivit Ministerului pentru Situații de Urgență al ‘republicii’ separatiste Donețk. În acest bombardament, din cartierul Kalininski, a fost de asemenea lovită o universitate situată vizavi de spital. „Rachetele au lovit ferestrele. În mod miraculos, cu 15 minute înainte, studenții au ieșit din sală. Vă puteți imagina ce s-ar fi întâmplat dacă ei ar fi fost înăuntru?”, a declarat Larissa Poliakova, un responsabil al ministerului separatist al educației prezentă în universitate. „Nu sunt obiective strategice, nicio instalație militară. Nu înțeleg de ce trag aici. Sunt numai universități, un spital, magazine… Este departe de zona de război”, a adăugat ea. Bombardamentul s-a produs pe fondul reluării violențelor în estul Ucrainei de peste zece zile. Pe de altă parte, potrivit Kievului, circa 700 de militari ruși au intrat luni în Ucraina. Autoritățile ucrainene au afirmat că două grupuri de militari ruși, formate în total din 700 de persoane, au intrat în țară pentru a-i ajuta pe rebelii proruși din Estul separatist. „În această dimineață (n.r. — luni), două grupuri ale forțelor armate ale Federației Ruse au trecut frontiera” în partea aflată sub controlul rebelilor, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, Andrei Lîsenko, precizând că fiecare dintre aceste grupuri numără ‘de la 300 la 350 de soldați’. Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat, într-un discurs susținut duminică în Piața Independenței din Kiev, că autoritățile ucrainene vor încerca în curând să recâștige controlul asupra întregului Donbas — zonă minieră din estul Ucrainei, incluzând regiunile Donețk și Lugansk, cele două fiefuri ale separatiștilor proruși. Iuri Biriukov, unul dintre consilierii lui Poroșenko, a declarat duminică dimineață că unitățile ucrainene dislocate la nord de Donețk au deschis, la ordin, foc masiv asupra pozițiilor rebelilor. Multe din aceste poziții se află însă chiar în zone rezidențiale, după cum a relatat presa ucraineană.