În vederea fundamentării cifrei de şcolarizare şi stabilirii reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2015-2016, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Iași a realizat, recent, o analiză privind opţiunile şcolare şi profesionale ale elevilor din clasa a VIII-a și a XII-a. Rezultatele acestei analize au fost date publicității de Camelia Gavrilă, inspectorul școlar general al IȘJ Iași, marți, 20 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc la sediul instituției. Potrivit studiului realizat de Inspectoratul Școlar Județean, 7.072 dintre absolvenții clasei a VIII-a (promoția 2013/2014), respectiv 96% din eșantionul supus analizei, continuă studiile, 30 dintre aceștia (0,5%) au plecat în străinătate împreună cu familia, iar 264 de absolvenți, respectiv 3,5% din total, nu mai continuă studiile. Absolvenţii care continuă studiile în unităţi liceale sau profesionale din judeţul Iaşi (6.884) sunt distribuiţi astfel: liceu → 5.136 (74 %), liceu teoretic – 2.519 (49 %), liceu tehnologic – 2.106 (41 %), liceu vocaţional – 500 (9.5 %), liceu privat – 11 (0.5 %), școală profesională → 1.748 (25 %). Cercetarea a inclus 6.486 elevi din clasele a VIII-a (74.93%). Dintre aceștia, 6.329 de elevi şi-au exprimat opţiunea pentru unităţi din judeţul Iaşi, în timp ce 157 elevi şi-au exprimat opţiuna pentru unităţi din alte judeţe. Opțiunile exprimate pentru învățământul liceal relevă că cei mai mulți dintre elevii clasei a VIII-a din județul Iași, respectiv 2.859 din totalul eșantionului (54,05%), se îndreaptă către filiera teoretică, 1,731 (32,72%) către filiera tehnologică, iar 700 dintre aceștia (13,32%) către filiera vocațională. În ceea ce privește opțiunile exprimate pentru învățământul liceal – filiera teoretică – 1.748 (61,14%) dintre opțiuni se îndreaptă către profilul real și 1.111 opțiuni (38,86%) către profilul uman. Opțiunile exprimate pentru învățământul liceul – filiera tehnologică – se îndreaptă astfel: 524 opțiuni (30,27%) către profilul tehnic, 1.017 (59,00%) către profilul servicii și 190 (11%) către profilul resurse natural și protecția mediului. În ceea ce privește opțiunile exprimate pentru învățământul liceal – filiera vocațională – acestea arată astfel: 42% pentru profilul artistic, 31% profilul sportiv, 21% profilul pedagogic și 6% profilul teologic. În ceea ce privește inserția școlară și profesională la nivelul absolvenților clasei a XII-a (promoția 2013/2014), din totalul absolvenților clasei a XII-a din județul Iași, din anul școalr 2013/2014, respective 5.338 urmăriți în cadrul acestui studiu, un număr de 1,94 nu continuă studiile. Dintre absolvenţii care nu continuă studiile, 700 sunt angajaţi în unităţi economice din ţară, 877 sunt în evidenţele AJOFM în calitate de beneficiari ai serviciilor de şomaj, iar 327 de absolvenţi sunt angajaţi în muncă în străinătate. De asemenea, există și un număr de 444 absolvenţi al căror traseu nu este cunoscut. 2 990 de absolvenţi continuă studiile prin învăţământ superior (87%) sau şcoală postliceală (13%). (E.M.)