24:ORE Cotidianul 24:ORE Iasi
Adi Cristi
”Te legi la cap, chiar dacă nu te doare” pare să fie o constatare cu mult supralicitată prin agravarea înțelesului acesteia: ”Te legi la cap mai ales dacă nu te doare”. Acest ”mai ales” vine să ne justifice bătaia de joc în care continuăm să ne manifestăm obligația noastră (a unora dintre noi) de a fi la dispoziția cetățeanului, a celui care a investit în reprezentanții săi încredere și mai ales speranță.
Din nou scena politică a țării se comportă asemenea unor persoane instabile emoțional, sugerându-ne noi conflicte desfășurate în aceeași logică dâmbovițeană: Noi suntem buni, ceilalți sunt răi. Noi dorim binele acestui popor, ceilalți nu fac altceva decât să-și sacrifice poporul de sub picioare, confundat cu acel preș de care ne tot ștergem tălpile pline de noroiul promisiunilor electorale.
Alina Gorghiu, noul lider al PNL, parte a Marelui PNL, a reușit în timp record să se transforme într-un veritabil mercenar politic, preferând să facă același zgomot inutil, pe care partidele din opoziție, cred ele, sunt îndreptățite să-l facă, uitând de fapt de interesul național, de nevoile reale ale cetățeanului. Preferă să pună piedici, cât se poate de multe, doar pentru ca PNL să nu intre în acel con de tăcere, ce-i poate asigura uitarea și, în cele din urmă, dispariția din memoria electoratului, a cetățeanului plictisit parcă de această industrie a zgomotelor fără conținut.
Mai mult, pedeliștii lui Vasile Blaga încep să se revolte în interiorul Marelui PNL, simțind o mișcare subtilă, de posibilă trădare, din partea aliaților lor conjuncturali (din categoria ”doar cu ei ne-a mai rămas pedeapsa de a fi”, arătați cu degetul de toți cei care încă mai au rana sângerândă a măcelului reducerilor salariale din aprilie 2010!) Ei cred că liberalii Alinei Gorghiu se vor afla la Iași, într-o întâlnire de taină cu Klaus Iohannis, în timp ce ”foștii oameni ai lui Traian Băsescu” vor fi lăsați să se învârtă în Hora Unirii până la plictiseală. Acest stil de spaimă, nu trebuie uitat, aparține jocului de glezne băsescian, președintele jucător care nu a uitat nici o secundă că el a rămas de facto și președintele PDL și primul ministru al României, atâta timp cât nu a ezitat să fie prezent în toate cele ce sunt și mâine vor râde la Soare. (Fie-i țărâna ușoară Poetului!)
Vasile Blaga și atâți câți i-au mai rămas,prin juru-i valizi, dintre cioclii românilor, nu se dezminte. El crede că președintele de azi, Klaus Iohannis, va trebui să pună umărul și să-i ducă, ca pe niște mese, scaune, dulapuri, în Palatul Victoria, căci și ei au reușit (cred mai ales pedeliștii) să-l arunce peste gardul Platului Cotroceni, direct în fotoliul de președinte de țară.
Este adevărat că până când nu vom scăpa de acest tip de mentalitate, ”a dintelui pentru dinte” și a ”serviciului contra serviciului” nu ne vom îndepărta cu nici un milimetru de obsedantul deceniu băsescian, rămânând prizonierii acestei inerții nu doar de comportament, cât mai ales de gândire. Marele PNL riscă să fie pur și simplu absorbit de reflexele pedeliste, însămânțate de Traian Băsescu în acest sol al umilinței și al umilului, al scandalagiului, imposturii și, nu în cele din urmă, al dușmănie de moarte.
Se pare că, deocamdată (sau poate pentru totdeauna) Klaus Iohannis nu înțelege și nici nu poate să traducă din română în germană, acest tip de comportament duplicitar. ”Una spun și alta fac”, mai ales că sloganul său prezidențial a fost o țară a lucrului făcut bine, până la capăt. Să fi avut Preafericitul Daniel o misiune divină, de a anunța poporul român, în momentul ieșirii de la urne, că ”un nou străin ne va conduce pentru a ne salva din neundele în care am nimerit”?
Să fi fost ajutați, astfel, de iubirea dumnezeiască, să ne trezim și să privim cu încredere prin împrejurimile noastre, căutând să găsim în ce direcție este înainte, pentru a ne pune pasul lângă următorul pas, astfel încât să ne regăsim calea de urmat?
Oricum, stângăciile Alinei Gorghiu, dar mai ales ale lui Vasile Blaga, ar trebui înțelese ca fiind ultimele zvâcniri, ultimele zbateri ale unui trup aflat în pragul împărtășirii, pe acel prag după care urmează locul plin de verdeață, unde nici durere și nici întristare nu mai poate fi.
ADI CRISTI
