Manifestările programate sâmbătă, 24 ianuarie, la Iași, prilejuite de aniversarea a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române vor debuta, la ora 9.00, în Piața Unirii, cu spectacolul folcloric intitulat ”România s-a născut la Iași”, la care își vor da concursul, printre alții, binecunoscuții interpreți de muzică populară Aurel Tămaș, Margareta Clipa, Nicolae Glib și Daniela Condurache, alături de membrii Fanfarei de la Chetriș. Primarul Gheorghe Nichita a anunțat miercuri, 21 ianuarie, într-o conferință de presă, că până în acest moment și-au anunțat prezența la Iași premierul Victor Ponta, alături de mai mulți membri ai Guvernului, printre care Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene, Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social, Bogdan Aurescu, ministrul Afacerilor Externe, Ionuț Vulpescu, ministrul Culturii, și Sorin Câmpeanu, ministrul Culturii. Potrivit lui Gheorghe Nichita, până la această oră, președintele României, Klaus Iohannis, nu confirmase prezența sa la Iași, pe 24 ianuarie, la manifestările prilejuite de Ziua Micii Uniri. ”Deocamdată, domnul președinte nu ne-a trimis niciun răspuns referitor la invitația pe care i-am trimis-o privind prezența domniei sale la manifestările programate sâmbătă, 24 ianuarie, la Iași”, a spus Nichita. În altă ordine de idei, primarul a făcut un apel la ieșeni să vină într-un număr cât mai mare sâmbătă, în Piața Unirii, pentru a lua parte la manifestările organizate de municipalitate cu ocazia aniversării a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. De asemenea, șeful municipalității ieșene a făcut un apel și la reprezentanții partidelor politice să nu politizeze sărbătoarea din 24 ianuarie. ”Această sărbătoare nu este nici a PNl, nici a PSD și nici a vreunui alt partid politic. Este sărbătoarea noastră, a ieșenilor, și a tuturor românilor. Vreau să avem un respect deosebit pentru această sărbătoare care, pentru prima dată, în acest an, va fi celebrată ca sărbătoare națională legală”, a spus primarul Gheorghe Nichita. În cadrul întâlnirii cu ziariștii, edilul a anunțat că în prezența primarilor din Iași, Chișinău și Cernăuți, sâmbătă, 24 ianuarie, la Iași va fi semnat un protocol de colaborare între cele trei orașe în domeniile educație, cultură și administrație publică.