Corlățean, despre Republica Moldova: Faptul că au durat atât de mult negocierile, pentru mine a fost un semnal de alarmă

Fostul ministru al Afacerilor Externe, Titus Corlățean, a declarat, sâmbătă, că pentru el a reprezentat „un semnal de alarmă” durata lungă a negocierilor pentru formarea unui guvern în Republica Moldova.

„Faptul că au durat atât de mult negocierile, de exemplu, pentru mine a fost un semnal de alarmă. Când ai ce se întâmplă la granițele tale și tu nu ai încă un guvern în funcție, cu un ministru al Apărării, cu un ministru de Interne, un ministru de Externe, cu șefii serviciilor, toți în funcție și care să și funcționeze, e o problemă”, a afirmat Corlățean, în cadrul Reuniunii Jurnaliștilor din Republica Moldova și România, eveniment organizat sâmbătă, la București, de Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români și Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

El a explicat că, în actualul context, în care „Europa se reconfigurează” și ținând cont de situația din Ucraina, de atacurile teroriste de la Paris, autoritățile de la Chișinău vor trebui să aibă „un alt tip de conduită”.

„Eu sper că noile autorități care se vor configura într-un guvern care va primi, probabil, votul Parlamentului, să înțeleagă că ce urmează presupune și din partea autorităților un alt tip de conduită și un alt tip de performanță în guvernare și un alt tip de a trata inclusiv disensiunile politice și cele de ordin personal între lideri. Nu sunt naiv, știu ce înseamnă politica, e dură și nu o dată chiar murdară. Într-un spațiu ex-sovietic, de exemplu, lucrurile sunt complicate, sunt chestiuni de securitate acolo”, a susținut fostul șef al diplomației de la București.

Senatorul Titus Corlățean a mai spus că Republica Moldova nu trebuie să facă vreo concesie în ceea ce privește prioritățile de integrare europeană.

„Poate că nu este chiar un lucru rău ca idee să poți să încerci, dacă ai viziune și ai pârghiile și voința să faci așa ceva, să relaționezi, să ai un dialog în Parlament, chiar și sub forma acestui acord de care am înțeles, dacă acest acord include prioritățile de integrare europeană și nu face concesii la acest lucru”, a adăugat Corlățean.

El a subliniat sprijinul acordat de București Chișinăului în direcția integrării europene.

„Perioada care va urma va pune povara într-o măsură mai mare pe umerii autorităților Republicii Moldova și noului guvern de la Chișinău, decât a fost cazul până acum. Noi, România, ne-am făcut datoria ca masă critică pentru a sprijini Moldova să ajungă la momentul Acord de asociere semnat, liber schimb, proceduri de ratificare care avansează, liberalizarea vizelor, intrarea în acest spațiu care înseamnă acquis comunitar”, a precizat fostul ministru român de externe.

PLDM și PD au anunțat vineri un acord privind constituirea unei coaliții parlamentare minoritare, excluzându-i pe liberali și solicitând sprijinul comuniștilor și al socialiștilor pentru votarea președintelui parlamentului și învestirea Guvernului, relatează jurnal.md și Unimedia.