Bulgaria nu poate opri construcţia South Stream în lipsa unei notificări oficiale din partea Rusiei

South StreamBulgaria nu poate sista construcţia gazoductului South Stream, în ciuda anunţului autorităţilor de la Moscova privind abandonarea proiectului, deoarece nu a primit nici o notificare oficială din partea Rusiei, relatează Novinite.“Dacă suspendăm în mod unilateral construcţia, ar însemna să încălcăm acordul semnat cu acţionarii. Din această cauză, nu putem sista eliberările de noi permise de construcţie”, a declarat Delyan Dobrev, preşedintele Comisiei de Energie din Parlamentul bulgar şi fost ministru al Energiei.Comentariul lui Dobrev a fost făcut la o zi după ce directorul general al companiei South Stream Bulgaria a declarat că firma este încă operaţională şi continuă să fie finanţată de acţionari.Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat la începutul lunii decembrie că Rusia nu poate continua realizarea proiectului gazoductului ruso-italian South Stream din cauza obiecţiilor Comisiei Europene, determinate de nerespectarea legislaţiei europene în domeniul energiei.Uniunea Europeană s-a opus construcţiei South Stream, pe fondul îngrijorărilor că proiectul ar fi contribuit la consolidarea influenţei Rusiei în Estul Europei. Gazoductul urma să transporte gaze ruseşti către centrul Europei, ocolind Ucraina, cu care Rusia este în relaţii tensionate.În locul South Stream, Rusia a anunţat intenţia de a construi o conductă care va traversa Turcia şi Grecia, proiect denumit Turkish Stream.Potrivit lui Dobrev, Turkish Stream nu este fezabil din punct de vedere economic, din cauza lungimii prea mari şi a traseului ocolitor.