Acordul privind constituirea Alianţei pentru Moldova Europeană a fost făcut public

15000477_big1422261848Potrivit acordului, „alianţa consideră continuarea cursului strategic de integrare europeană a Republicii Moldova drept prioritate naţională”. „Eforturile alianţei vor fi îndreptate spre îndeplinirea obiectivelor curente şi pe termen mediu: continuarea implementării reformelor în vederea creşterii nivelului de trai al cetăţenilor prin asigurarea creşterii economice, atragerea investiţiilor străine şi crearea locurilor de muncă, implementarea etapelor Agendei de Asociere”, este specificat în acord.Potrivit anexelor acordului, Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) îi va reveni nouă ministere, iar Partidului Democrat din Moldova (PDM) – şapte ministere. Totodată, cele două formaţiuni au convenit că funcţia de preşedinte al Parlamentului revine PDM, cea de Prim-ministru – PLDM, iar funcţia de şef de stat nu este partajabilă. În acest sens, în acord este specificat că „părţile vor constitui în termen de 30 de zile după crearea Alianţei, o comisie de experţi cu participarea reprezentanţilor delegaţi de partenerii europeni care să elaboreze recomandări şi soluţii în vederea alegerii noului Preşedinte al Republicii Moldova”.Prin acord, părţile s-au angajat să sprijine Guvernul Alianţei, „să nu participe sub nici o formă la declanşarea alegerilor anticipate şi să renunţe la atacuri politice reciproce capabile să destabilizeze situaţia politică din Republica Moldova”.