Angela Merkel se așteaptă ca noul guvern grec să respecte angajamentele țării

156946-angela_merkelCancelarul german Angela Merkel se așteaptă ca viitorul guvern de la Atena să respecte angajamentele asumate până în prezent de Grecia în materie de reforme economice și austeritate bugetară, a declarat luni Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al șefei executivului german, citat de AFP. ”Pentru noi este important ca măsurile noului guvern să vizeze continuarea relansării economice a Greciei, ceea ce presupune ca angajamentele asumate să fie respectate”, a afirmat Seibert, într-o conferință de presă. Noul premier al Greciei va fi liderul formațiunii de stânga Syriza, Alexis Tsipras. După anunțarea rezultatelor sondajelor la ieșirea de la urnele de vot, Tsipras a declarat că cei cinci ani de austeritate, ”umilințe și suferință” impuși de creditorii internaționali s-au încheiat odată cu victoria partidului său în scrutinul legislativ desfășurat duminică. După numărarea a 99,9% dintre voturile exprimate, Syriza a obținut 36% din sufragii și ar urma să dețină 149 (cu două mai puține decât majoritatea absolută) din cele 300 de locuri în parlamentul de la Atena, în timp ce Grecii Independenți (care au obținut 4% din voturi) vor avea 13 mandate parlamentare. Partidul Noua Democrație, al premierului în exercițiu Antonis Samaras, a obținut 27,8% din voturi, iar pe poziția a treia s-a plasat formațiunea naționalistă Zori Aurii, cu 6,28% din sufragii.