Fostul preşedinte Traian Băsescu a trimis Guvernului o plângere administrativă prealabilă în care avertizează că se va adresa instanţei judecătoreşti dacă nu i se acordă o locuinţă ca reşedinţă şi un cabinet de lucru, spunând că el a agreat cele două vile din Snagov propuse, dar nu a primit răspuns.În documentul obţinut de MEDIAFAX, „subsemnatul Băsescu Traian, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor în strada Ştefan Mihăileanu” înaintează o plângere administrativă prealabilă împotriva refuzului Secretariatului General al Guvernului (SGG) şi al Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) de atribuire a folosinţei gratuite a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, şi a unui cabinet de lucru, arătând că aceste drepturi i se cuvin în calitate de fost preşedinte al României.În plângere, înregistrată pe 13 ianuarie la cabinetul premierului, Băsescu arată că şi-a încheiat cel de-a doilea mandat prezidenţial la 21 decembrie şi că anterior, la 30 septembrie 2014, a solicitat RA-APPS şi SGG, conform legii, folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru.