Consiliul Național al noului PNL se va reuni sâmbătă la Palatul Parlamentului pentru a discuta, potrivit Statutului, parcursul politic al partidului în perioada ianuarie 2015 – ianuarie 2017, a anunțat luni secretarul general Gheorghe Flutur, într-o conferință de presă la finalul ședinței comisiei paritare de unificare în cadrul noii formațiuni liberale.La eveniment sunt așteptați să participe 1.100 de delegați, într-o formulă paritară, 550 de delegați din partea vechiului PNL și alți 550 de delegați din partea PDL, a precizat Flutur.Secretarul general al PNL a precizat că printre subiectele care se vor regăsi pe agenda evenimentului se numără validarea propunerilor privind finalizarea fuziunii în teritoriu și poziția PNL față de principalele teme politice, materializată printr-o rezoluție.Flutur a mai spus că duminică, la Parlament, la ora 11.00, la sala de grup a PNL se vor reuni toți parlamentarii noii formațiuni liberale, principalele subiecte ce urmează a fi abordate fiind legate de prioritățile parlamentare.