Ministrul Educaţiei: Ne-am propus ca în anul următor toate şcolile din ţară să obţină autorizaţie sanitară

Sorin Mihai CîmpeanuToate cele 2.520 de şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare din ţară vor intra în legalitate pe parcursul anului şcolar viitor, potrivit ministrului Educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu, care a anunţat, luni, că acest proces de reabilitare a instituţiilor respective va începe în aprilie 2014.Prezent, luni, la Vaslui, ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu, a afirmat că una din priorităţile sale în momentul de faţă este reabilitarea tuturor celor 2.520 de unităţi de învăţământ din întreaga ţară, care, din cauza lipsei apei curente sau a canalizării, spre exemplu, nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare.În acest sens, conducătorul învăţământului românesc a spus că se află într-o evaluare în teritoriu la nivelul fiecărui judeţ, urmând ca, la sfârşitul lunii martie, să centralizeze datele, ca apoi să înceapă, din aprilie, alocarea resurselor financiare, încheierea contractelor de reabilitare a acestor unităţi de învăţământ şi începerea lucrărilor.Sumele necesare pentru investiţii vor fi alocate de la Ministerul Dezvoltării Regionale, susţine ministrul Câmpeanu, în urma semnării unui parteneriat între Ministerul Educaţiei şi cel condus de Liviu Dragnea.„S-a stabilit ca prioritară alocarea de resurse pentru şcolile care nu au autorizaţie sanitară de funcţionare, în vederea reabilitării acestor unităţi de învăţământ, a rezolvării problemelor, care, de cele mai multe ori, ţin de lipsa apei curente şi a canalizării. Obiectivul nostru este ca, pe parcursul anului şcolar 2015-2016, toate şcolile să obţină autorizaţie sanitară de funcţionare. Nu ar fi realist să spunem că reabilităm cele 2.520 de unităţi până în septembrie. Seria de deplasări pe care le realizăm este de a identifica atât şcolile fără autorizaţie, cât şi cauzele care au determinat aceste situaţii. Ulterior, vom face o estimare a costurilor pentru a aloca sumele necesare. Din păcate, nu se poate întâmpla atât de repede, pe cât ne-am dori, şi simultan în toate cele 2.530 de şcoli”, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu.Potrivit acestuia, din cele 2.430 de şcoli fără autorizaţie sanitară de funcţionare, 30 la sută sunt în doar trei judeţe, respectiv Suceava (465), Vrancea (287) şi Vaslui (215).Ministrul Educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu, a fost prezent, luni, în judeţul Vaslui, unde a vizitat două unităţi de învăţământ, Şcoala Băceşti şi Liceul „Emil Racoviţă”, şi a avut o întâlnire cu conducerea Inspectoratului Şcolar şi directorii şcolilor de structură.