Breaking News

Parlamentul ucrainean ar putea declara marți Rusia drept ‘stat agresor’

petro-porosenko-653x367Parlamentul unicameral de la Kiev (Rada Supremă) va lua în discuție marți problema ‘recunoașterii Rusiei ca stat agresor’, o decizie în acest sens fiind luată în cadrul unei întâlniri între președintele Petro Poroșenko și liderii fracțiunilor parlamentare, informează agenția Unian.

‘Am discutat această problemă (a declarării Rusiei drept stat agresor). Parlamentul va adopta mâine (marți) o decizie corespunzătoare, care va fi destul de dură’, a declarat liderul fracțiunii ‘Samopomoșci’, Oleg Bereziuk, la sfârșitul întâlnirii menționate. Deputatul ucrainean a mai indicat că, tot marți, Rada Supremă ‘se va adresa țărilor aliate în vederea acordării de ajutor militar Ucrainei, pentru ca armata acestei țări să fie mai eficientă în luptele cu agresorul’. Anterior, guvernul de la Kiev a anunțat instituirea stării de urgență în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, unde insurgenții proruși au declarat că au în plan crearea unui front comun după ce au lansat vineri o nouă ofensivă împotriva trupelor guvernamentale. În același timp, pe întreg teritoriul Ucrainei a fost instituită starea de alertă maximă. Pe acest fond, o reuniune extraordinară a Comisiei NATO-Ucraina a avut loc luni la Bruxelles, la nivel de ambasadori, pentru a fi discutată situația din estul Ucrainei. La sfârșitul reuniunii, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut din nou apel la Moscova ‘să înceteze susținerea separatiștilor’ și a calificat drept un ‘nonsens’ declarațiile anterioare ale președintelui rus Vladimir Putin, care a acuzat armata ucraineană că este ‘legiunea străină a NATO’.