Ponta: Iohannis trebuie să medieze între SRI și CCR

mars pc pontaPremierul Victor Ponta a apreciat, duminică seară, că este rolul președintelui Klaus Iohannis să medieze eventuale neînțelegeri între instituții precum Serviciul Român de Informații (SRI) și Curtea Constituțională a României (CCR).Întrebat la B1TV care e punctul său de vedere în privința conflictului iscat în ultimele zile între SRI și Curtea Constituțională, Ponta a răspuns: „Nu aș vrea să uzurp vreo atribuție a președintelui. Medierea între puterile statului este o atribuție exclusivă a președintelui. (…) Chiar dacă nu am avut un președinte mediator în ultimii zece ani, acum avem și sigur că președintele va reuși să medieze și pe această problemă și pe alte probleme, că totuși au apărut destule în viața de zi cu zi între diverse instituții sau între instituții publice și societatea civilă”.Premierul a dezmințit informația potrivit căreia ar fi avut o discuție cu fostul președinte Traian Băsescu înainte de numirea lui Toni Greblă ca judecător la CCR și a refuzat să se pronunțe dacă acesta din urmă ar trebui să demisioneze din funcție, ca urmare a anchetei DNA.Directorul SRI, George Maior, a declarat, sâmbătă, că există o răspundere morală ‘undeva în stat’ în legătură cu securitatea cetățenilor și va ști către cine să arate cu degetul în cazul unei catastrofe.Maior a făcut aceste afirmații în contextul în care a făcut referire la unele comentarii din spațiul public împotriva legilor cunoscute sub numele de ‘Big Brother’.El a precizat că este de fapt vorba de trei legi — Legea retenției datelor, Legea cartelelor prepay și Legea securității cibernetice — dar cineva ar introduce în mod intenționat ‘un element de confuzie cu legea Big Brother’.’Eu vreau să avertizez foarte serios că există o răspundere și morală undeva, în stat, în legătură cu securitatea națională a cetățenilor României — nu a statului, nu mai vorbesc de stat — și că la momentul în care se va întâmpla o catastrofă voi ști spre cine să arăt cu degetul. Nu mă încălzește deloc să arăt cu degetul, dar e datoria mea să spun că cineva se joacă cu lucruri foarte mari pe care fie nu le înțelege, fie, dintr-o rea credință, le abordează în acest fel’, a adăugat George Maior.În ceea ce privește Legea cartelelor prepay, el a arătat că aceasta oferă ‘o capacitate analitică absolut vitală’ pentru a investiga anumite situații de securitate națională.’Dacă, de exemplu, un terorist pătrunde în țară, îl poți localiza mai bine, poți opera listinguri pentru a vedea cu cine se întâlnește și îl poți accesa în baza de date pe ultimele șase luni (…) în ceea ce privește relaționarea sa cu alte persoane. Deci, imediat ai o imagine clară în ceea ce privește posibilitățile sale de acțiune’, a explicat Maior.Acesta a declarat că decizia Curții Constituționale de a respinge în totalitate această lege a creat un vid legislativ.’Eu sper că nu se opune SRI-ului Curtea Constituțională, ci ea a considerat că există anumite elemente de neconstituționalitate în această lege. Din păcate, legea a fost respinsă în totalitate, ceea ce a creat un vid legislativ unic în istoria de 25 de ani a României post-decembrie și acum operăm pur și simplu cu celelalte mijloace pe care le avem la dispoziție’, a susținut Maior.