Prima extragere, ocazională, a Loteriei bonurilor fiscale va fi pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte

bile lotoPrima extragere, ocazională, a Loteriei Bonurilor Fiscale va fi organizată pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, cu un fond de premiere de un milion lei, anunţă Ministerul Finanţelor. a Conform proiectului, pentru anul 2015, prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, dar vor putea fi organizate şi extrageri ocazionale.Prima astfel de extragere ocazională va fi pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, anunţă ministerul.„Ministerul Finanţelor Publice intenţionează organizarea Loteriei Bonurilor Fiscale începând cu 13 aprilie 2015 (a doua zi de Paşte), când se va programa prima extragere ocazională, având un fond de premiere de 1 milion lei”, se arată într-un comunicat al ministerului.Sursa citată arată că astfel de extrageri ocazionale pot fi organizate „de Paşte, Crăciun etc”.La rândul său, premierul Victor Ponta a scris pe Facebook că Loteria Bonurilor Fiscale este o iniţiativă extrem de binevenită, care, la fel ca în alte state în care s-a aplicat, va ajuta la combaterea evaziunii fiscale.Singura modificare faţă de proiectul iniţial, prezentat de MEDIAFAX, este că Ministerul Finanţelor nu a mai stabilit în ordonanţă bugetul pe acest an alocat acestei loterii, calculat în proiect la 10 milioane lei, ci a redactat un articol care prevede doar că în anul 2015, „suma necesară” pentru asigurarea fondului de premiere pentru Loteria bonurilor fiscale se asigură prin virări de credite bugetare, cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Finanţelor.În nota de fundamentare aferentă proiectului este însă în continuare menţionat că „suma de 10.000 mii lei necesară pentru anul 2015 se va asigura prin redistribuire, cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Finanţelor Publice – Acţiuni generale pe anul 2015”.Conform proiectului, obţinut şi prezentat  de MEDIAFAX, persoanele fizice rezidente şi nerezidente care au împlinit deja vârsta de 18 ani şi deţin bonuri fiscale care atestă cumpărarea de bunuri sau servicii în ţară vor putea participa, din iulie, la „Loteria bonurilor fiscale”, bugetul total alocat pe şase luni din acest an urmând să fie 10 milioane leiLoteria va fi organizată lunar, în prima duminică după data de 15 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, dar va putea fi organizată şi ocazional, după minimum15 zile de la sfârşitul intervalului calendaristic participant la Loterie, şi va consta în extragerea aleatorie de numere, respectiv un număr cuprins în intervalul dintre 1 şi 999 inclusiv, reprezentând valoarea totală a bonului fiscal fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, şi o dată calendaristică reprezentând ziua emiterii bonului fiscal, aferentă lunii sau intervalului calendaristic, după caz, pentru care este organizată Loteria, în vederea acordării de premii în bani.Extragerile vor fi organizate de Loteria Română şi sunt publice, iar prima extragere lunară va fi în luna iulie 2015, fiind văzută de Guvern ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi reducerea economiei subterane.La extragerile lunare vor participa bonurile fiscale emise în luna calendaristică anterioară organizării extragerii, iar la extragerile ocazionale participă bonurile fiscale emise în intervalul calendaristic anterior organizării extragerii, stabilit prin ordin al ministrului Finanţelor.”Un bon fiscal este considerat câştigător dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) a fost emis de un aparat de marcat electronic fiscal care funcţionează în conformitate cu OU 28/1999, sunt lizibile toate informaţiile obligatorii, aşa cum sunt prevăzute de OU 28/1999, are valoarea totală fără subdiviziunile leului, exprimată în monedă naţională, egală cu valoarea extrasă, a fost emis în ziua extrasă, nu are menţionat, cu ajutorul aparatului de marcat electronic fiscal, niciun cod de înregistrare fiscală al cumpărătorului şi a fost emis pentru vânzarea de bunuri şi/sau prestări de servicii către persoane fizice”, se arată în document.Premiile vor fi revendicate prin depunerea bonului fiscal câştigător, în original, la orice unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), alături de copia actului de identitate sau a paşaportului titularului bonului şi de o declaraţie al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului Finanţelor, până la 30 aprilie 2015. Revendicarea va fi posibilă în termen de maximum 30 de zile de la data extragerii, acest termen reprezentând termenul de decădere din dreptul de a revendica premiul.În termen de 10 zile de la expirarea perioadei, unităţile teritoriale transmit către ANAF lista persoanelor care au revendicat premiile.Premiile vor fi virate de către Ministerul Finanţelor în cont bancar deschis la o instituţie de credit din România pe numele câştigătorului, în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de revendicare a premiilor, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade cu până la 60 de zile, în situaţiile în care există suspiciuni de fraudă.O persoană va putea revendica un singur premiu aferent unei extrageri, iar premiile vor putea fi revendicate doar de persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani.Ministerul Finanţelor va stabili fondul anual de premiere pentru Loterie, precum şi repartizarea lunară a acestuia.”În vederea obţinerii valorii câştigătoare pentru un bon fiscal, după centralizarea situaţiei bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, se împarte fondul lunar de premiere la numărul total al bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen, iar suma astfel obţinută se rotunjeşte la leu în favoarea câştigătorului. În cazul în care într-o lună calendaristică nu există niciun câştigător, fondul de premiere se reportează pentru extragerea următoare”, este procedura pregătită de Guvern.Astfel, valoarea câştigătoare aferentă unui bon va rezulta prin împărţirea fondului de premiere la numărul bonurilor fiscale câştigătoare revendicate în termen.La finele anului trecut, Ministerul Finanţelor aprecia că la extragerile lunare vor fi acordate un număr de 160 de premii egale, câte 20 pentru fiecare regiune fiscală a ANAF, valoarea preconizată a fiecărui premiu fiind de 1.200 lei.Conform documentului, pentru acest an, Ministerul Finanţelor va majora, în una sau mai multe tranşe, bugetul propriu cu 10 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru Loteria bonurilor fiscale.”În domeniul comerţului cu amănuntul şi al serviciilor prestate direct către populaţie, există un nivel ridicat de evaziune fiscală, una din modalităţile concrete de eludare a plăţii impozitelor şi taxelor datorate statului, fiind neemiterea bonurilor fiscale de către operatorii economici care au această obligaţie. În acest context, apare ca bine-venit un mijloc suplimentar, în sprijinul unei mai bune colectări a veniturilor bugetare, mijloc bazat pe cointeresarea, implicarea şi responsabilizarea cetăţenilor, ca beneficiari direcţi ai serviciilor sociale”, consideră Executivul.Guvernul susţine totodată că Loteria bonurilor fiscale, deşi presupune, similar activităţilor de natura jocurilor de noroc, selectarea aleatorie a unor rezultate cu utilizarea unor mijloace de joc de tipul urnelor, roţilor (mijloace de joc de tip loteristic) în vederea desemnării unor câştigători cărora li se atribuie premii în bani, nu este un joc de noroc, întrucât dreptul de participare nu este condiţionat de plata unei taxe.