Președintele Curții Constituționale a României, Augustin Zegrean, a negat, luni, existența unui conflict între instituția pe care o conduce și Serviciul Român de Informații. „Eu nu aș merge atât de departe să spun că e un conflict, nu avem de ce să fim în conflict. Avem aceleași interese și noi, și ei, ca lucrurile să meargă bine”, a declarat Zegrean, la ieșirea de la CCR, răspunzând unei întrebări despre raporturile cu SRI. Președintele CCR a refuzat, totodată, să comenteze declarațiile oamenilor politici pe marginea relațiilor dintre CCR și SRI. „Nu prea am văzut declarațiile politicienilor, am văzut că un politician îmi cere demisia. Se joacă cu vorbele”, a spus Augustin Zegrean. Președintele CCR afirmase, pe 22 ianuarie, că și-ar dori ca relațiile dintre instituțiile statului să fie „loiale și cinstite”. „Nu vreau să intru în contradicție cu instituțiile statului, pentru că am spus și repet și îmi doresc asta, ca relațiile între instituții să fie loiale și cinstite, dar, din păcate, acest lucru nu s-a înțeles de toată lumea”, a arătat președintele CCR. Întrebat dacă una dintre aceste instituții este SRI, Zegrean a replicat atunci: „Da, este și SRI. A fost un comunicat chiar după prima lege, nu? După legea cu cele două decizii cu Big Brother, cum le spuneți dvs, a fost un comunicat foarte dur la adresa Curții. Ni se spune că am creat un vid legislativ de o gravitate excepțională. Or, repet, legea pe care am declarat-o neconstituțională nu era încă lege”.