Avocatul Poporului va realiza o anchetă în întreg sistemul penitenciar din România, ca urmare a unei campanii de presă privind situația din penitenciarele românești, inițiată de un post de televiziune.
Potrivit unui comunicat al AP, ancheta vizează condițiile de detenție din penitenciare în raport cu respectarea drepturilor omului și se va finaliza cu întocmirea unui raport special al Avocatului Poporului, care va fi înaintat Parlamentului și Guvernului.
Avocatul Poporului, ca instituție ce are drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice, a întreprins demersuri privind situația din penitenciare și în anii anteriori, arată sursa citată.
Astfel, în anul 2014, Avocatul Poporului a realizat 65 de anchete în penitenciare, s-au înregistrat 7 sesizări din oficiu și au fost emise 7 recomandări având ca obiect respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, aspecte ce se regăsesc în raportul anual de activitate al instituției ce va înaintat Parlamentului și publicat pe site-ul instituției în data de 30 ianuarie 2015.