Deputatul Cezar Preda, membru în comisia parlamenară de control al activităţii SRI, a declarat, marţi, că l-a „surprins” demisia lui George Maior din funcţia de director SRI, ca „orice demisie care întrerupe ceva ce merge foarte bine”.„Orice demisie care întrerupe ceva care merge foarte bine te surprinde. M-a surprins demisia domnului Maior. Demisia unui director al Serviciului Român de Informaţii nu este un lucru simplu, nu este un lucru uşor. Motivele cred că le-a explicat preşedintelui Iohannis şi avem un serviciu care la ora actuală nu are director”, a precizat Cezar Preda.El a mai spus că SRI este un serviciu profesionist, care s-a modernizat şi a ajuns la 55% din încrederea electoratului.Preda a arătat că preşedintele Iohannis va decide cine este în măsură „să conducă acest drum al SRI”.