Directorul Serviciului Român de Informații, George Maior, și-a înaintat marți demisia de la conducerea SRI președintelui Klaus Iohannis, anunță Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, președintele a acceptat demisia lui George Maior.
În octombrie anul trecut, George Maior declara că după alegerile prezidențiale își va prezenta demisia din funcție noului președinte, arătând că rămâne la latitudinea acestuia dacă își va continua mandatul.
”Din punctul meu de vedere, voi merge către acest nou președinte, îmi voi prezenta demisia și rămâne la latitudinea lui să aprecieze dacă activitatea mea în fruntea acestui serviciu a fost potrivită și să continue sau să ia o altă decizie. Nu am nicio problemă din acest punct de vedere’, afirma George Maior la acea dată.
După această declarație, Klaus Iohannis a precizat că este „foarte onorabilă” decizia directorului SRI de a-și pune la dispoziție mandatul după alegerile prezidențiale, adăugând că acesta este „un profesionist 100%”.
„Mi se pare o atitudine foarte onorabilă. Eu nu am înțeles că demisionează, ci pune la dispoziția viitorului președinte după alegeri poziția domniei sale, ceea ce mi se pare foarte fair play și îmi reconfirmă că avem de-a face cu un profesionist 100%”, a spus Iohannis.
El afirma atunci că Maior este un șef foarte bun al SRI, întrebat dacă și-l dorește pe acesta în continuare director al serviciului.
George Maior a devenit cel de-al patrulea director al SRI la 4 octombrie 2006.
*** În noiembrie 2004, George Maior a fost ales senator și a îndeplinit, succesiv, următoarele funcții: președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și securitate națională, membru al Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului de Informații Externe, membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte și minorități și membru al grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.
În perioada 2000-2004 a îndeplinit funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politica de Apărare în cadrul Ministerului Apărării Naționale. În această calitate a coordonat, din punct de vedere strategic și militar, aderarea României la Organizația Tratatului Nord-Atlantic.
Între anii 1992 și 1997 a lucrat ca diplomat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, la Departamentul Tratate și la Departamentul Afaceri Strategice. Din anul 1997 până în anul 1999 a îndeplinit funcția de Însărcinat cu Afaceri a.i. al Ambasadei României din Dublin, Irlanda. În anul 2004 i-a fost conferit gradul diplomatic de Ambasador în Ministerul Afacerilor Externe.
S-a născut în localitatea Cluj-Napoca în 16 noiembrie 1967. După completarea studiilor liceale la Colegiul „Gheorghe Șincai”, pe care l-a absolvit în anul 1986 cu diploma în Istorie și Literatură, a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității „Babeș Bolyai” până în anul 1991.
În anul 1992 a obținut titlul de Master în Drept Internațional și Comparat al Universității George Washington, Washington D.C.. În 1997 i-a fost acordat titlul de doctor în Drept Internațional la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca. Teza sa de doctorat: „Național și european în jurisprudența Curții Europene de la Strasbourg” a fost nominalizată în anul 1998 la Premiul Most acordat de UNESCO.
De asemenea, în anul 2001 a absolvit Colegiul Național de Apărare.
George Cristian Maior a fost decorat de președintele României cu distincția Ordinul Național „Serviciul Credincios” în Grad de Cavaler și cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Comandor iar guvernatorul statului Alabama i-a conferit medalia „Meritorious Service Medal of Alabama”.
A publicat articole și lucrări referitoare la drepturile omului, concepte de drept public, precum și la politici de apărare la nivel global.