Președintele Klaus Iohannis a afirmat, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la eliberarea deținuților din lagărul de exterminare de la Auschwitz, că amintirea victimelor Holocaustului rămâne un avertisment dureros al istoriei.”Astăzi se împlinesc 70 de ani de la eliberarea deținuților din lagărul de exterminare de la Auschwitz. Am acordat Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler câtorva dintre supraviețuitorii români. Prin ceremonia de decorare de astăzi, care va avea loc la Palatul Cotroceni, aduc un omagiu plin de respect tuturor victimelor Holocaustului din al Doilea Război Mondial. Amintirea lor rămâne cu noi ca un avertisment dureros al istoriei”, a scris Iohannis, marți, peFacebook.Ceremonia de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului va avea loc marți, la ora 16,00, la Palatul Cotroceni.Șeful statului a semnat vineri un decret de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului.Astfel, potrivit Administrației Prezidențiale, „în semn de profund respect pentru suferințele îndurate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau, dorind a păstra vie memoria Holocaustului — o tragedie pe care omenirea nu trebuie să o mai cunoască”, șeful statului a conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler pentru Elizabeta Asztalos, Gabriela Bone, Viora Braun, Susana Diamantstein, Marta Marmor, Vasile Szekely și Etelca Tusa.Decorarea a fost făcută la propunerea consilierului prezidențial Andrei Muraru.