LPF vrea ca FC Steaua să își păstreze numele și sigla

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Gino Iorgulescu, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că forul pe care îl conduce ar prefera ca FC Steaua, campioana națională en titre, să și păstreze numele și sigla.

”LPF nu are nicio implicare în litigiul dintre CSA Steaua și FC Steaua în privința mărcii ‘Steaua’. Am avut doar discuții particulare, dar și noi am vrea ca FC Steaua să beneficieze în continuare de nume, siglă și palmares. Steaua este un brand și nu ne putem bate joc de el”, a afirmat Iorgulescu.

Secretarul general al LPF, Justin Ștefan, a precizat că nu există niciun fel de probleme din punct de vedere regulamentar dacă Steaua va fi nevoită să își schimbe numele și sigla în timpul sezonului.

”O hotărâre judecătorească, așa cum s-a dat în litigiul dintre CSA Steaua și FC Steaua, e obligatorie pentru toți, indiferent de ce spun regulamentele. Nu vor exista probleme dacă FC Steaua va evolua în retur sub alt nume și cu altă siglă”, a explicat Justin Ștefan, de profesie jurist.

În legătură cu palmaresul este o altă discuție și doar părțile trebuie să hotărască, a adăugat Iorgulescu.

”Cred că facem prea multă vâlvă în acest caz și nu e normal”, a mai spus președintele LPF.

Iorgulescu, fost internațional, s-a referit și la protestele unor cluburi în legătură cu convocarea jucătorilor la reprezentativa divizionară, care va efectua un stagiu de pregătire în perioada 3-15 februarie, în Antalya.

”Mereu au fost discuții cu echipele care dau jucători la echipa națională, pentru că le perturbă programul de pregătire. Dar, nu trebuie uitat că de fapt cota jucătorilor e crescută de echipa națională. Există un regulament în acest sens, iar cred că plecarea jucătorilor la națională nu e un impediment în pregătirea de iarnă, deoarece selecționerul este unul de valoare și va face o pregătire de nivel înalt”, a arătat Iorgulescu.