Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Mihai Sorin Cîmpeanu, a declarat luni, la Vaslui, că profesorii nu trebuie să justifice cu facturi sau chitanțe cheltuirea celor 150 de euro, primiți anul trecut pentru dezvoltarea carierei profesionale.Discuțiile legate de acești bani au început să apară după ce o serie de directori de școli le-ar fi cerut cadrelor didactice să prezinte documente justificative, pe lângă raportul scris, prevăzut de lege.’Până în iunie se vor preda rapoartele finale prin care unitățile școlare vor preciza faptul că aceste sume au fost utilizate pentru dezvoltarea carierei profesionale, scopul în care au fost acordate.(…) Nu trebuie documente justificative pentru aceste sume, ci doar un raport. Dreptul de a finanța dezvoltarea profesională este consfințit prin lege. Concret și la obiect, nu trebuie chitanțe sau facturi’, a declarat Mihai Sorin Cîmpeanu.În context, inspectorul general școlar al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Gabriela Plăcintă, a precizat că toți directorii de școli din județ au fost informați cu privire la modul în care trebuie întocmite rapoartele.’A existat o primă verificare prin inspectorii de sector, fiecare inspector școlar având în subordine un anumit număr de unități școlare. Directorilor li s-a explicat foarte clar cum trebuie făcute aceste rapoarte, iar la rândul dumnealor, au explicat cadrelor didactice. Dacă va mai fi necesar, mai explicăm încă o dată’, a afirmat Gabriela Plăcintă.