Breaking News

Motivare CCR: Legea securității cibernetice încalcă viața privată și secretul corespondenței

Legea privind securitatea cibernetică încalcă prevederile constituționale privind statul de drept și principiul legalității, precum și cele privind viața intimă, familială și privată, respectiv secretul corespondenței, susține Curtea Constituțională a României (CCR).

Motivul invocat de CCR este faptul că autoritatea națională în domeniul securității cibernetice ar trebui să fie un organism civil, pentru a garanta aceste drepturi, și nu Centrul Național de Securitate Cibernetică (CNSC), care funcționează deja în cadrul SRI, cu personal militar.

CCR a dat publicității marți motivele pentru care a declarat, pe 21 ianuarie, ca fiind neconstituțională, Legea privind securitatea cibernetică.