Președintele Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (AP OSCE), Ilkka Kanerva, a făcut marți apel la Rusia să-și închidă granița cu Ucraina pentru a împiedica fluxul de arme și luptători către estul ucrainean.
”Liderii ruși vorbesc despre susținerea lor pentru o reglementare pașnică a conflictului în Ucraina. Pornind de la aceasta, fac apel la Rusia să închidă granița pentru a opri fluxul de armament sau de luptători — voluntari sau nu — în estul Ucrainei. Armamentul modern pe care îl folosesc separatiștii nu vine din aer”, a afirmat reprezentantul OSCE, potrivit Interfax-Ukraina.
În același timp, Ilkka Kanerva a subliniat că atacul recent de la Mariupol (est) — atac atribuit de Kiev rebelilor proruși și soldat cu moartea a 30 de civili—, arată o ”gravă escaladare” a situației în estul Ucrainei, președintele AP OSCE insistând asupra încetării imediate a focului în regiune și a îndeplinirii acordurilor de pace de la Minsk.
Kanerva a menționat că situația din Ucraina va figura pe agenda sesiunii de iarnă a AP OSCE care va avea loc în februarie la Viena.