Președintele ceh Milos Zeman a îndemnat marți la o acțiune internațională sub egida Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) care, potrivit liderului ceh, pregătește un „super Holocaust” cu sute de milioane de victime, informează AFP. ‘Grupul SI seamănă cu Germania nazistă de la începutul anilor 1930. Suntem amenințați de un super Holocaust care nu va lovi în șase milioane de evrei, ci în sute de milioane de persoane de religii diferite, ateii și chiar musulmani’, a atenționat Zeman la Praga, în cadrul unui forum prilejuit de aniversarea a 70 de ani de la eliberarea lagărului nazist Auschwitz-Birkenau și de marcarea Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Pentru a împiedica un nou Holocaust, ‘este nevoie de o acțiune internațională coordonată la nivel internațional, sub egida Consiliului de Securitate al ONU, cu participarea, dacă e posibil, a tuturor membrilor permanenți ai Consiliului’, a spus Zeman. Potrivit președintelui ceh, această acțiune ar trebui dusă în special împotriva ‘taberelor de antrenament ale teroriștilor, cu utilizarea de mijloace moderne, printre care dronele’. ‘Nu trebuie să ne facem iluzii că terorismul internațional se va limita la câteva grupuscule slab înarmate. Aceasta este o organizație mondială, o forță care nu încetează să crească’, a subliniat președintele Cehiei, potrivit căruia ‘cu teroriștii nu trebuie negociat’, ci ‘trebuie luptat împotriva lor folosind forța militară’.