Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal de la Institutul Clinic Fundeni a realizat anul trecut 7.638 de intervenții chirurgicale urologice, cu o medie de 37 de proceduri pe zi, iar numărul zilnic al evaluărilor medicale a fost de 75 de pacienți, a declarat marți șeful centrului, acad. Ioanel Sinescu.
Potrivit acestuia, în perioada 1 ianuarie — 31 decembrie 2014 au fost efectuate 148 de transplanturi renale, înregistrându-se o medie de 12 pe lună, lista de așteptare a pacienților pentru a beneficia de transplant depășind pragul de 1.500.
„De menționat este și faptul că în perioada 2004 — 2014 la Fundeni au fost realizate 1.150 de transplanturi renale iar din 1997 și până în 2014 numărul acestora a fost de 1.564. În prezent, la nivel național, numărul pacienților aflați pe hemodializă sau dializă peritoneală depășește 13.500”, a precizat Sinescu, cu prilejul inaugurării Centrului de Uronefrologie și Transplant Renal din cadrul Institutului Clinic Fundeni.
Totodată, institutul a înregistrat anul trecut 14.805 de internări — 6.779 internări continue, cazuistică extrem de complexă, și 8.026 de internări de o zi.
Ioanel Sinescu a spus că, din punct de vedere al activității științifice, Centrul de Uronefrologie și Transplant Renal Fundeni are în prezent o serie de colaborări externe cu clinici universitare de top din Europa.
„Avem colaborări strânse cu centre specializate din Austria, Marea Britanie și Olanda, prin care dezvoltăm proceduri de transplantare de celule stem pentru incontinențele urinare, tehnici de laparoscopie urologică și alte proiecte de cercetare științifică. Vom primi aici medici rezidenți din străinătate pentru diferite stagii de pregătire în diverse supraspecializări ale urologiei, în Centrul de Excelență de la Fundeni regăsindu-se o densitate mult mai mare a cazuisticii”, a adăugat acad. Sinescu.
În ceea ce privește proiectul legat de transplantare de celule stem pentru incontinențele urinare, început în 2010 și care se va finaliza anul acesta, un rezultat pozitiv ar conduce la o metodă inovatoare de tratament pentru cei aproximativ 16% din subiecții cu incontinență urinară de efort (cei aflați în stadiul critic), ceea ce ar determina o îmbunătățire efectivă a calității vieții pentru acești bolnavi, dar și o reducere substanțială a costurilor de tratament, a mai spus el.