Statele Unite ale Americii (SUA) și partenerii lor din coaliția internațională au efectuat 13 lovituri aeriene în apropiere de orașul sirian Kobane în ultimele 24 de ore, a anunțat miercuri armata americană, precizând că atacurile aeriene vor continua pentru a contribui la izgonirea din localitate a ultimelor forțe ale Statului Islamic (SI), relatează agenția Reuters.
Pentagonul indica în această săptămână că orașul Kobane, situat în apropiere de granița cu Turcia, a fost eliberat în proporție de 90%.
Potrivit jurnaliștilor AFP, Kobane, eliberat luni de către forțele kurde după aproape patru luni de lupte îndârjite împotriva jihadiștilor SI, a suferit pagube foarte importante.
În partea de est a orașului, străzile controlate în prezent de către Unitățile de apărare ale poporului (YPG, milițiile kurde) nu mai sunt acum decât un morman de ruine și de clădiri avariate și goale, mărturie a violenței confruntărilor și a bombardamentelor aeriene ale coaliției internaționale conduse de către SUA.
Pagubele sunt mai puține în cartierele de vest ale orașului, unde rareori pot fi văzuți civili, au constatat jurnaliștii AFP în cursul unei vizite în oraș, deschis pentru scurt timp presei de către forțele kurde.
În mai multe intersecții ale orașului, grupuri de combatanți kurzi au salutat prezența jurnaliștilor cu rafale de kalașnikov trase în aer și făcând semnul victoriei ”V”. Situația era calmă în toate părțile orașului vizitate de către echipa de jurnaliști a AFP.
De la începutul ofensivei jihadiste împotriva Kobane și a regiunii sale la jumătatea lunii septembrie, circa 200.000 de civili sirieni, în majoritate kurzi, au trecut frontiera pentru a se refugia în Turcia, la câțiva kilometri de localitate.