Medicii de familie şi cei din ambulatoriul de specialitate care vor lucra în comunităţi izolate din mediul rural vor primi sporuri cuprinse între 100 şi 200 la sută, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, potrivit căruia demersul are scopul de a atrage doctori în zonele respective.”Intenţia noastră este să atragem cât mai mulţi medici către acele comunităţi deficitare, izolate, şi mă refer mai ales la mediul rural. În acest sens, avem un ordin de ministru prin care dăm dreptul autorităţilor locale să stimuleze perfomanţa din spitalele proprii. De asemenea, pentru medicii care lucrează în zone izolate, defavorizate, la sate, vrem să le acordăm sporuri de 100 la sută, chiar şi 200 la sută, pentru a-i aduce în respective zone şi, mai ales, pentru a-i menţine”, a declarat Bănicioiu, la evenimentul de lansare a Raportului pentru Sănătate, organizat de Alianţa Pentru Sănătate din România.Potrivit ministrului Sănătăţii, propunerea legată de sporuri a venit chiar de la autorităţile locale din astfel de zone.”Sunt medici care, altfel, nu ar fi stimulaţi să meargă în zonele respective. (…) Au fost discuţii destul de multe pentru acest subiect şi, practic, de la 1 aprilie va putea fi în vigoare. Este vorba în funcţie de contractul pe care (medicii – n.r.) îl vor semna cu casa de asigurări şi la aceasta se adăugă sporuri”, a mai spus Nicolae Bănicioiu. Propunerea privind acordarea sporurilor este inclusă într-un proiect de ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru aprobarea criteriilor de încadrare a cabinetelor medicale/punctelor de lucru ale cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi din ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice din mediul rural şi urban pentru oraşele cu un număr de până la 10.000 de locuitori, funcţie de condiţiile în care se desfăşoară activitatea.Ministrul Sănătăţii a dat ca exemplu o comunitate din Timiş în care era nevoie de un oftalmolog. „Autorităţile locale au amenajat câteva apartamente. Unul l-au oferit oftalmologului, iar acesta a acceptat să lucreze acolo. La fel şi cu un cardiolog”, a spus Bănicioiu.La rândul său, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), Rodica Tănăsescu, a spus că sporul de 200 la sută ar viza doar doctorii din cinci cabinete aflate în Delta Dunării.”Există comunităţi locale care au ajutat cabinetele de medicina familiei şi, uneori, chiar mici ambulatorii de specialitate. Autorităţile locale pot, din punct de vedere legal, dar de obicei, din cauza lipsei de fonduri, spun că nu pot să susţină cabinetele de medicina familiei sau alte cabinete medicale şi nici nu sunt obligate să o facă. În ceea ce priveşte sporul de rural, el există de 20 de ani, este conceput ca o cale de a creşte interesul medicilor pentru stabilirea în localităţi rurale grele sau în zone izolate unde există deficit de medici. Acum, se rediscută aceste criterii de spor, nu s-a ajuns încă la o variantă definitivă şi sperăm că lucrurile de îmbunătăţesc. Deocamdată, aceste prevederi nu sunt mai bune, ci sunt mai severe decât cele care erau până acum, adică multe dintre localităţile rurale din ţară vor pierde sporul de rural sau vor a avea un spor mai mic”, a adăugat Tănăsescu.