Blaga: Președintele face propunerea pentru conducerea SRI, dacă vine cu un nume din PNL instituția nu va fi politizată

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat, miercuri, la Realitatea tv, că prerogativa propunerii unui nou director la conducerea Serviciului Român de Informații revine exclusiv președintelui României și a adăugat că în cazul în care șeful statului ar veni cu o nominalizare din cadrul PNL acest lucru nu ar însemna politizarea SRI.

„Nu am discutat lucrurile acestea și nici nu aș vrea să le discutăm pentru că este prerogativa președintelui. Este prerogativa președintelui României. Ce este de spus aici ? Este și o parșivenie la Ponta. Ponta spune: nu va trebui să politizăm SRI-ul. Vroiați să mă întrebați dacă știu motivele pentru care și-a dat demisia domnul Maior, nu le știu. (…) Și-a dat demisia domnul Maior. Eu asta știu, altceva nu știu, eu nu intru în cancanuri. În paranteză fie spus vorbesc de un om cu care am colaborat instituțional atât timp cât am fost ministru de Interne, domnia sa șeful SRI-ului. Și indiferent că se supără unii sau alții pe mine, trebuie să recunoaștem că sub conducerea lui Maior SRI a mers de la încredere de 16% la peste 60% cât este acum. Cu conducerea lui Maior și a militarilor de acolo. El reprezentând partea civilă de acolo”, a declarat copreședintele PNL întrebat dacă vine Vasile Blaga la șefia SRI după plecarea din fruntea Serviciului a lui George Maior.

Copreședintele PNL a adăugat că totuși nu trebuie uitat faptul că „domnul Maior a fost promovat șef la SRI la propunerea domnului președinte Traian Băsescu, cu votul Parlamentului în momentul în care era senator PSD, ba, mai mult, era președintele Comisiei de Apărare din Senat”.

„Și n-a politizat. Apoi să fie liniștit (Victor Ponta — n.r.) dacă domnul Klaus Iohannis va avea o opțiune dintr-o astfel de zonă dinspre noul PNL nu va fi politizată această instituție. Dar domnul Iohannis decide pe cine va propune „, a mai declarat Vasile Blaga.