O rețea de fraudă privind Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) la vânzarea mașinilor în România și alte țări din Uniunea Europeană a fost destructurată miercuri odată cu arestarea a cel puțin 20 de persoane în Spania și în Franța, potrivit unor surse din cadrul poliției și justiției din cele două țări, scrie AFP.
Această razie a fost operată simultan în Spania de poliția din Catalonia (est) și Garda civilă spaniolă și în Franța de poliția judiciară din Toulouse (sud-vest) și vama din Lyon (centru-est).
Conform unei surse judiciare din Lyon, unde o anchetă se desfășura din martie 2013, au fost reținute și arestate preventiv 29 de persoane, după o precedentă punere sub acuzare.
Potrivit poliției din Catalonia, care a anunțat 20 de arestări în cursul dimineții, erau date în urmărire 35 de persoane, printre care presupusul șef al rețelei, la Tarragona, Alicante, Malaga, Madrid, Barcelona, precum și la Perpignan (sudul Franței).
Investigațiile au demarat în Franța, înainte de a se extinde în străinătate unde această firmă de fraudare și spălare de bani prospera prin intermediul unui „mecanism clasic de cumpărare și revânzare de mașini printr-un circuit fictiv de comercializare și facturare”, a precizat sursa din Lyon.
Conform poliției catalane, „mașinile erau cumpărare în Germania și vândute cu facturi false în Spania, Slovenia, România sau Bulgaria, chiar dacă destinația lor finală erau Franța sau Italia”. Această tehnică de fraudă privind TVA, numită „carusel”, a adus pierderi în valoare de „20 de milioane de euro”, potrivit aceleiași surse.