Iohannis: Intenționez să aprofundez colaborarea dintre Administrația Prezidențială și Parlament

iohannisPreședintele Klaus Iohannis a declarat joi că intenționează să aprofundeze colaborarea dintre Administrația Prezidențială și Parlament, subliniind că este necesară o coerență între abordarea subiectelor de politică externă.

„Intenționez să aprofundez colaborarea dintre Administrația Prezidențială și Parlamentul României. Consider că este necesară o coerență în abordarea temelor de politică externă și îmi doresc să institui practica bunei colaborări între specialiști care să lucreze pe aceleași subiecte”, a spus Iohannis la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România. El a subliniat că diplomația parlamentară este o „sursă complementară dezbaterilor interguvernamentale și la nivelul șefilor de stat și un instrument folositor care necesită atenție sporită”.