- Vârstnicii din Republica Moldova luptă pentru existenţă. Conform datelor statistice, pensia medie este de 1087 de lei, în timp ce coşul minim de consum ajunge la 1668 de lei. Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări Sociale (CNAS) au stabilit un coeficient de indexare a pensiilor de aproape 8 la sută, care va intra în vigoare de la 1 aprilie curent, relatează Mesager.Maria Danilcova este la pensie de șase ani. De atunci, viaţa femeii a devenit o continuă luptă pentru existenţă. După 40 de ani de muncă în serviciul public, femeia supraveţuieşte de la o zi la alta cu ajutorul financiar al copiilor. Vârstnicii spun că banii din pensie abia de le mai ajung pentru medicamente. Ei şi-ar dori ca venitul lunar să fie de cel puţin cinci mii de lei.
Statisticile mai arată că un bătrân cheltuieşte cei mai mulţi bani pentru mâncare, servicii şi sănătate. Astfel, pentru alimente, un pensionar cheltuieşte aproape 50 la sută din veniturile sale, iar pentru întreţinerea locuinţei peste 20%. Restul banilor sunt cheltuiţi pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi transport.
Specialiştii susţin că de la 1 aprilie pensia s-ar putea indexa cu 8,4%. „Dacă în trecut au fost indexări de 6,5- 4,5, pentru anul 2015, în proiectul bugetului, aceasta încă nu este bătută în cuie. Cifrele pot fi schimbate posibil spre majorare. În buget sunt prognozate 8,4% de majorare de la 1 aprilie”, afirmă Maria Bortă, președintele CNAS.
În Moldova sunt peste 640 de mii de pensionari.