Bob: Românca Maria Adela Constantin a câștigat Cupa Europei, ediția 2014-2015

Românca Maria Adela Constantin a câștigat Cupa Europei FIBT la bob, ediția 2014-2015, cu un total de 758 de puncte, după ce echipajul feminin de bob-2 a ocupat locul al treilea, sâmbătă, în concursul de la Winterberg (Germania).

Pilotul Maria Adela Constantin și Andreea Grecu au fost cronometrate cu timpul de 1 min 58 sec 61/100, sosind la 1 sec 26/100 de câștigătoare, echipajul german Sandra Kroll/Franziska Fritz. Pe locul secund a sosit un alt echipaj german, Miriam Wagner/Sarah Noll, la 63/100 de primul loc.

În ierarhia generală, Maria Adela Constantin le-a devansat pe Miriam Wagner, 672 puncte, și pe Katrin Beierl (Austria), 660 puncte. O altă română, Roxana Minuta, ocupă locul 14, cu 256 puncte.

În clasamentul mondial (FIBT), Maria Adela Constantin ocupă locul 16, cu 658 puncte, lider fiind americanca Elana Meyers Taylor, cu 1.268 puncte.