Adi Cristi
Adi Cristi

O ALTFEL DE BOMBĂ DECÂT BOMBA SEXY

Adi Cristi

Adi Cristi

Suntem fierți la temperatură maximă. Am atins pragul de fierbere sau lichefiere, funcție de locul în care ne-au prins dezvăluirile Elenei Udrea, cu interviul acordat Agenției de Știri HotNews. Din spusele încolțitei de procurorii DNA ar trebui să înțelegem că țara noastră românească nu este conducă de cei aleși de prostimea poporului, ci de acei oameni din umbră, care au reușit să confiște pedalele de accelerație și de frână. Astfel, România este de fapt condusă de securistul Coldea, cel care, dacă spusele Elenei Udrea se vor adeveri sau vor fi trecute sub tăcerea suspectă a celui care ”nici gura nu-i miroase, nici usturoi nu a mâncat”, avem cu adevărat o mare problemă, pe care nu am avut-o nici măcar înainte de 1989. Atunci, eram siguri că țara este condusă de doi nemernici. Acum suntem din ce în ce mai nedumeriți că țara ”a ajuns să fie condusă de SRI”, care, se pare că, și-a format un comando în cadrul DNA, cu ajutorul căreia îi elimina din joc pe toți cei care se împotriva lui Traian Băsescu. Din momentul în care ”președintele jucător” și-a încheiat mandatul, eșuând și în proiectul de a-și pune la Cotroceni omul care ”să-i cânte în strună”, iată că, la comanda acestui mecanism diabolic, ce aruncă poliția politică ceauşistă în zona jocurilor pentru copiii de țâță, rămâne doar generalul Coldea, după demisia lui George Maior din fruntea SRI. Această demisie intempestivă, forțată de George Maior, de parcă el s-ar fi cerut singur afară, ar trebui analizată în direcția cauzelor care l-au forțat pe cel mai longeviv director SRI să plece atunci când nu i-a cerut-o nimeni!

Elena Udrea poate fi considerată oricum o bombă. Dar nu o bombă oarecare sau o bombă sexy, statut pe care Elena Udrea nu a ezitat să-l țină în viață, pe tot parcursul campaniei electorale, ci pur și simplu o bombă care distruge, o bombă care aruncă în aer, o bombă care are capacitatea de a mătura totul în cale, evident prin suflul pe care îl va degaja cu prilejul exploziei.

De această dată nu ne mai aflăm în situația de a-l ”motiva” pe cel anchetat să vorbească tot ce știe, atâta timp cât acest ”tot ce știe”, iată, se referă la gravele încălcări de lege ale șefei lor, Laura Codruței Kovesi și a creierului întregii afaceri urât mirositoare, generalul Mihail Florian Coldea, actualmente director interimar al SRI.

Gestul Elenei Udrea, prinsă în ofsaid de începere urmăriri penale (în cazul ei pentru spălare de bani și fals în declarații – o nimic toată față de marile escrocherii pe care le-a patronat pe întregul regim băsescian), i-a prins descoperiți pe cei care au reușit să gestioneze confiscarea puterii în ultimul deceniu de stat de drept, mai ales că lipsa paratrăsnetului de la Cotroceni, cel care reușea să asigure scurgerea în pământ a tuturor tensiunilor create de aceste nedreptăți, de vizibila poliție politică, gestionată de Traian Băsescu de la pupitru prezidențial, în văzul întregii țări, a produs o electrocutare în masă, dând de pământ și cu Florian Coldea și cu Laura Codruța Kovesi, și cu ceilalți pioni sau nebuni, ture sau cai, de pe tabla de șah, cu ajutorul căreia Traian Băsescu conducea țara. De fapt, începe să se dovedească, fura cât se poate de mult din țară.

Elena Udrea a ajuns să se bată singură cu sistemul creat de mentorul ei, împotriva dușmanilor lor comuni.

Paradoxal, în acest caz, ar trebui să intervină președintele Klaus Iohannis care, are această obligație de a salva țara din bălăcăreala în care este împinsă. Ar trebui imediat să uzeze de pârghiile pe care Constituția i le pune la dispoziție pentru a separa posibilul rău, prin suspendarea imediată din funcție a directorului interimar SRI, Mihai Florian Coldea și a Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA, asupra cărora imediat Parchetul Militar ar trebui să se aplece, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, prin Inspecția Judiciară. În paralel cu aceste anchete, Comisia parlamentară de analiză a activității SRI, ar trebui să înceapă o serie de audieri a împricinaților, având ca temă de analiză declarațiile nu numai ale Elenei Udrea cât și a tutore celor care de-a lungul regimului Băsescu au acuzat ingerințele peste lege ale SRI, DNA, ICCJR.

Președintele Klaus Iohannis are această șansă de a demonstra că el este președintele țării, căruia îi pasă de țară, căruia îi pasă de poporul român, de destinul acestei națiuni. Un nou examen, o nouă așteptare.