Un grup de lucru însărcinat cu estimarea pagubelor cauzate de Germania prin atacarea Uniunii Sovietice în 1941 urmează să fie înfiinţat în Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a declarat marţi pentru cotidianul Izvestia deputatul Mihail Degtearev.Duma de Stat din Rusia ar putea să ceară Germaniei reparaţii de război
„De fapt, Germania nu a plătit Uniunii Sovietice reparaţii pentru distrugerile şi atrocităţile din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei”, a declarat pentru Izvestia Mihail Degtearev, un membru al Partidului Liberal Democrat din Rusia.”Deşi cu aliatul nostru – R.D.G. (Republica Democrată Germană) – s-a încheiat după război o înţelegere de încetare a plăţilor de reparaţii, cu R.FG. şi îndeosebi după reunificarea Gerrmaniei astfel de înţelegeri nu s-au semnat, ceea ce înseamnă că problema rămâne deschisă şi extrem de actuală”, a justificat el acest demers.”În plus, Germania continuă să aducă prejudicii Rusiei, promovând sancţiuni ilegale în UE”, a continuat deputatul rus.De curând, noul premier grec Alexis Tsipras a promis la rândul său că va cere Germaniei să plătească despăgubiri pentru un împrumut acordat de Grecia în 1942, la presiunea naziştilor.