Profesorii de la UMF Iaşi arestaţi, suspendaţi din funcţie!

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, Vasile Astărăstoae, a declarat că profesorii Carmen Dorobăţ, Gheorghe Dorobăţ şi Dumitru Păduraru, implicaţi în scandalul mitei de la UMF, au fost suspendaţi din funcţie, urmând a ajunge în faţa Comisiei de Etică.
În ceea ce-i priveşte pe studenţii care au dat şpagă, aceştia riscă să fie exmatriculaţi.
“Universitatea regretă acest fapt şi nu poate sub niciun motiv să treacă cu vederea o abatere gravă. Până când se termină ancheta judiciară, cadrele didactice sunt suspendate din orice funcţie sau activitate“, a spus Vasile Astărăstoae.
În cazul soţilor Dorobăţ, acuzaţia este de luare de mită, după ce anchetatorii au găsit în 20 de carnete de student câte 100 de euro, bani oferiţi pentru promovarea examenelor.
În cazul conferenţiarului Dumitru Păduraru acuzaţiile sunt de şantaj şi tentativă de viol. Acesta a fost arestat pentru 30 de zile după ce o studentă l-a reclamat că i-a cerut favoruri sexuale pentru a promova examenele la anatomie.