Guvernul nu a discutat în şedinţa de miercuri despre organizarea alegerilor parţiale pentru o serie de mandate vacante din administraţia publică locală, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă.”În şedinţa Guvernului de astăzi, nu s-a abordat tema fixării datei pentru alegeri parţiale pentru administraţia locală şi parlamentari”, a afirmat oficialul guvernamental.Marţi, copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a trimis o scrisoare deschisă liderului PSD, premierului Victor Ponta, în care îi cerea ca, în şedinţa de guvern de săptămâna aceasta, să decidă privind organizarea alegerilor parţiale, în caz contrar liberalii urmând că atace în contencios administrativ acest refuz.La nivelul Guvernului sunt analizate, conform unor surse oficiale, datele de 22 martie sau 29 martie 2015 pentru organizarea acestor alegeri, dar în şedinţa de miercuri nu a fost adoptată nicio decizie în acest sens. Înaintea şedinţei de guvern, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, lider al Partidului Liberal-Reformator, a venit la Palatul Victoria, pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta.Marţi, copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a cerut lui Ponta ca, în şedinţa Guvernului din această săptămână, să adopte o decizie privind organizarea alegerilor parţiale, atenţionând că, în caz contrar, liberalii vor ataca în contencios administrativ acest refuz.Potrivit Alinei Gorghiu, această scrisoare deschisă reprezintă ”ultimă încercare de a-l convinge pe premier să respecte legile şi Constituţia”.Copreşedintele PNL aminteşte şi că, înaintea alegerilor prezidenţiale din 2014, premierul Ponta a dat o ordonanţă de urgenţă prin care legaliza temporar traseismul politic.”V-aţi asigurat, cu forţa, un supliment de peste 400 de primari şi tot aţi pierdut alegerile. Curtea Constituţională a caracterizat această acţiune politică ca fiind una direcţionată împotriva statului de drept şi o deturnare a voinţei electoratului. În cele două tururi de scrutin din noiembrie 2014, aţi umilit sute de mii de români, din afara României, cu acelaşi rezultat: aţi pierdut alegerile. Acum, încălcaţi legea în cazul alegerilor parţiale şi blocaţi dreptul la vot al celor din ţară, iar peste două milioane de români nu au reprezentanţi aleşi în fruntea comunităţilor în care trăiesc”, precizează Gorghiu în scrisoarea deschisă.Ea menţionează că lui Victor Ponta îi este „teamă, ca şi anul trecut, că va pierde alegerile”.Subiectul organizării alegerilor parţiale s-a aflat şi pe agenda discuţiilor preşedintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare, săptămâna trecută, la Palatul Cotroceni.Alina Gorghiu a declarat, atunci, după consultări, că un subiect discutat cu şeful statului a privit refuzul Guvernului de a organiza alegeri parţiale pentru o serie de mandate vacante din administraţia publică locală.