Premierul Victor Ponta a afirmat miercuri în debutul ședinței de guvern că în privința achizițiilor publice este „o catastrofă națională” din cauza numeroaselor contestații depuse care blochează proiecte de „sute de milioane de euro”.”La fonduri europene, domnule ministru, mi-am asumat că trimitem în această sesiune pachetul legislativ cu achizițiile.E o catastrofă națională ce se întâmplă cu achizițiile. Ani de zile stăm, CNSC, Curte de Apel, se retrimite și ne ajunge cuțitul din 31 decembrie la os și noi tot suntem în contestări. Proiecte de sute de milioane de euro care de doi ani, de trei ani se plimbă între instanță, CNSCE și autoritățile contractante”, a spus premierul.În context, Ponta a afirmat că urmează să trimită în Parlament și Legea minelor, dar și strategia antisărăcie care urmează să fie elaborată de Ministerul Muncii.