Centrul atenție rămâne încă Elena Udrea, care se zbate ca peștele pe uscat. ”Marii bărbați ai țării” au părăsit-o în aceste clipe construite după principiul ”trebuia să se întâmple și așa ceva” după scenariul: ”minciuna are picioare scurte” și, încercăm noi să prelungim înțelepciunea poporului, ”nimic nu ține o veșnicie, nici măcar veșnicia”, cu atât mai mult dansul pe sârmă al Elenei Udrea, care a confundat un deceniu de băsism, cu ”noi suntem urmașii lui Traian…Băsescu”, se dovedește a fi astăzi un salt în gol.
Se cere arestarea Elena Udrea, că prea ”a început să dea cu mucii în fasole” din postura ei de”persoană aflată sub control judiciar”. În timp ce gălăgioasa Elena Udrea scuipă și spurcă în stânga și în dreapta, înainte și înapoi, în sus și în jos, încercând să-l țintească pe Mihail Florian Coldea, să-l facă una cu pământul, procurorii lui Kovesi nu se lasă impresionați de aceste valuri de tribună, încercând parcă să recupereze timpul pierdut, cei zece ani în care nimeni nu s-a apropiat de Elena Udrea et.comp, camarila lui Traian Băsescu, făcându-se că acest grup, ce este recunoscut astăzi ca fiind un grup infracțional, era pe timpurile băsesciene partea bună a clasei politice românești.
Că nu a fost nici o secundă așa, pot citi acum procurorii presa vremii, dacă la vremea respectivă au avut interzis accesul la alte informații decât cele servite de Daniel Morar și de Laura Codruța Kovesi. Tot ceea ce a relatat presa, începând cu 2005, reiau acum procurorii de parcă ar fi descoperit și ei America.
Ceea ce se vede cu ochiul liber este presiunea la care a ajuns să fie supusă Elena Udrea, nu atât din partea anchetatorilor, cât mai ales din partea celor care încep să-și dea și ei cu părerea despre felul în care au ajuns să fie dezamăgiți de cea care defila prin fața lor ca port-drapel a competenței și frumuseții blondei de la Golden Blitz.
Procurorii cer arestarea Elenei Udrea, să o rupă de show-ul mediatic pe care produsul politic al lui Traian Băsescu l-a susținut în ultima vreme de când a fost dusă cu mandat la DNA.
Țara, la rândul ei, privește ca tâmpă la ceea ce se întâmplă în spațiul public, fiind practic blocată în uimire, neînțelegere, tăcere profundă. Nimeni nu mai înțelege ceva ce ar trebui să înțeleagă. Hoții nu mai sunt cei care furau o găină, o coșarcă cu porumb, un sac cu cartofi, ci conducătorii noștri iubiți, care, neavând prin apropierea lor astfel de produse, s-au umilit să fure sute de milioane de euro, batjocorind cele mai mari funcții, pe care le poate avea un muritor în țara lui. Ei bine, acești muritori sunt aleșii noștri. Noi stăm și privim la dezastrul pe care Traian Băsescu l-a gestionat fără doar și poate timp de zece ani.
Și, totuși, dacă toate drumurile duc la Traian Băsescu, acesta a rămas închis în casă, mimând deja rolul bunicului înconjurat de nepoței.
În afara vilei sale prezidențiale țara arde și Traian Băsescu schimbă scutece. În lumea reală a rămas Elena Udrea să se bată cum nu s-a mai bătut nimeni. A ajuns la capătul posibilităților. Vrea să se adreseze Parlamentului. Vrea să informeze ambasadele lumii. Vrea să spună tot ce se întâmplă în România.
Culmea ridicolului. Elena Udrea a ajuns astăzi să fie victima sistemului pe care l-a creat împreună cu Traian Băsescu, pentru a sta la putere la maxim. Întregul mecanism se revoltă astăzi împotriva celor care au ieșit de la putere, atâta timp cât SRI și DNA au de fapt puterea totală în țară, fiind apărate de atmosfera europeană și americană, pe care Elena Udrea și Monica Macovei nu au ezitat să o facă prin cancelariile europene, precum că independența justiției se află în pericol, fiind amenințată de Victor Ponta, de un parlament corupt. Ei bine, acum încep să fie culeși corupții țării, în grupul căruia o descoperim și pe Elena Udrea și pe Adriean Videanu și pe Gabriel Sandu și pe Robert Anastase, Emil Boc și nu în ultimul rând Traian Băsescu.
Toate drumurile duc la Traian Băsescu. Procurorii au nevoie de Elena Udrea în arestul preventiv pentru a ajunge prin ea la Traian Băsescu. Oare blonda politici post-decembriste îl va servi procurorilor pe Traian Băsescu, cel care le cerea acestora ca, în cazul în care va ajunge în fața lor, să nu țină cont că el le-a semnat numirile și să-i aplice legea!
Și ce-om mai cânta!
Există un vers dintr-un cântec aflat la vogă în anii 80. Nunta, interpretat de Pheonix.
”Bine-i mirelui /Că nu-i nime-n lume ca mireasa lui./Uită-te la ea/Ruptă e din cer şi mândră ca a stea./Mă ce-om mai juca,/Lai, la, lai, la, la, lai,/Şi ce-om mai cânta./Lai, la, lai, la, la, lai.//
Ce-om mai rupe la opinci/Şi-om face gropi adânci/Dară nu ne vom opri,/Până în zori de zi.//
Naşii mirelul,/Le duc fraga, grana. Câmpului,/Iară naşii ei,/Roua norilor şi florile de tei,/Mă ce-om mai juca,/Lai, la, lai, la, la, lai,/Şi ce-om mai cânta./Lai, la, lai, la, la, lai”.