Primele verdicte în dosarul „Pădurea Domnească”: Gheorghe Creţu a fost condamnat la doi ani de închisoare

judecatorFostul vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu, a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 2 ani şi amendă în mărime de 6 mii de lei.Acesta a fost găsit vinovat de vânat ilegal şi lipsirea de viaţă din imprudenţă a unui om în timpul partidei de vânătoare din Pădurea Domnească, în decembrie 2012. Şentinţa a fost pronunţată de către Judecătoria Făleşti, miercuri seara târziu, 4 februarie.Informaţia a fost confirmată de către procurorul Alexandru Caraman. Alte trei persoane care figurau în acest dosar au fost achitate. Este vorba de fostul director Moldsilva, Ion Lupu, şeful Rezervaţiei Naturale „Pădurea Domnească”, Denis Irimciuc, şi fostul inginer de pază, Valeriu Svistun.Procurorii au cerut o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare pentru fiecare din figuranţii dosarului. Alexandru Caraman a spus că motivarea sentinţei va fi prezentată pe 3 martie. După ce o vor analiza, procurorii vor decide dacă să conteste decizia în instanţa de apel. În decembrie 2012, o vânătoare în Rezervaţia „Pădurea Domnească” s-a sold cu decesul unui bărbat de 35 de ani, locuitor al oraşului Chişinău, Sorin Paciu. La vânătoare a participat şi Valeriu Zubco, care în acea perioadă deţinea funcţia de procuror general. Despre acest caz s-a aflat abia la 6 ianuarie 2013. Dezvăluirile au fost făcute de către un politician.