Congres la PMP: Tomac-candidat unic, Băsescu-invitat, Udrea-absentă

pmpDeputatul Eugen Tomac este unicul candidat, duminică, la Congresul PMP, pentru funcţia de preşedinte al partidului, cu moţiunea ” România implicată-PMP partidul schimbării”, la acest eveniment, la care Elena Udrea nu participă, fiind invitat fostul preşedinte al României Traian Băsescu.Secretarul general al PMP Clement Negruţ, cel care se ocupă de organizarea acestei reuniuni, a declarat, vineri, că reprezentanţii PMP l-au invitat pe Traian Băsescu la congres şi îl aşteaptă “cu mare drag”, dar fostul şef al statului “nici nu a infirmat, nici nu a confirmat” participarea.“Noi l-am invitat la congresul PMP pe domnul Traian Băsescu. Nu ştim, vom vedea, dacă va veni, nu ne-a infirmat, nu ne-a confirmat, noi l-am invitat şi îl aşteptăm cu mare drag”, a precizat secretarul general al PMP.Negruţ a spus că Elena Udrea, fost preşedinte al PMP, nu va fi prezentă la congres, pentru că aceasta s-a suspendat din partid săptămâna trecută, funcţia de preşedinte interimar fiind asigurată de Eugen Tomac. “Congresul PMP va avea loc, duminică, la Palatul Parlamentului începând cu ora 11, vor fi 756 de delegaţi şi o singură moţiune «România implicată-PMP partidul schimbării» a domnului Eugen Tomac”, a spus Clement Negruţ.El a arătat că votul dat pe această moţiune va aproba automat şi lista cu cei 35 de susţinători ai candidaturii lui Eugen Tomac, “care vor deveni direct membri în CEN”, for de conducere al partidului.Potrivit acestei liste, prim-vicepreşedinte al PMP va fi Siegfried Mureşan, iar secretar general al PMP va fi Dorel Onaca.După votarea lui Eugen Tomac drept preşedinte al PMP, vicepreşedinţi ai partidului vor fi: Clement Negruţ, Adrian Rădulescu, Gabriel Berca, Petru Movilă, Adrian Gurzău, Nicolae Ivăşchescu, Cătălin Cristache, Cătălin Tarhon, Claudiu Palas şi Cătălina Bozianu. Secretar general adjunct vor fi Gelu Vişan şi Rizea Tudorache, iar secretari executivi vor fi: Florin Staicu, Lucian Iliescu, Cristian Tugurel, Roxana Iliescu, Sebastian Moise, Cătălin Bluf, Sorin Borza, Marian Vasile, Laurenţiu Dulamă şi Daniela Bene.