Reportul la extragerea Loto 6/49, categoria I, pentru duminică, este de peste 6,46 milioane de lei (peste 1,4 milioane euro), iar la ‘Noroc’ este în joc un report cumulat în valoare de aproximativ 1,63 milioane lei (aproape 400.000 de euro), informează vineri Loteria Română. În urma tragerii de duminică la jocul Joker, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 3,77 milioane de lei (aproximativ 855.000 de euro), iar la categoria a II-a reportul depășește 95.600 lei. Și la jocul Noroc Plus, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 215.250 lei (peste 48.800 euro). La jocul Loto 5/ 40, la categoria I, reportul este în valoare de peste 281.700 de lei (peste 63.800 de euro), iar la Super Noroc, la aceeași categorie, se înregistrează un report în valoare de peste 34.650 de lei. La tragerile loto de joi, Loteria Română a acordat 12.713 de câștiguri în valoare totală de 603.908 lei.