Vasile Astărăstoae a demisionat din funcția de rector al UMF Iași

demisia lui astaraRectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași, Vasile Astărăstoae, UMF Iași, a anunțat vineri, 6 februarie, într-o conferință de presă, că renunță la funcție, după ce a câștigat un loc în Senatul universității. Potrivit legii, funcția de membru în Senatul universității este incompatibilă cu cea de rector.  ”Am candidat pentru Senatul universităţii şi, fiind trei candidaţi pe un loc, am obţinut 79,5% din voturi. Ceea ce pentru mine a fost un mesaj foarte clar că această comunitate respectă tot ceea ce am făcut până în prezent. În aceste condiţii, spre marea bucurie a prietenilor mei de la ANI, intru într-o stare de incompatibilitate. Nu poţi să fii şi rector şi nu poţi să fii în acelaşi timp şi membru al Senatului. Aşa spune legea educaţiei naţionale. Şi am luat decizia de a opta pentru funcţia de membru în Senatul universităţii”, a declarat Vasile Astărăstoae. Acesta a mai spus că nu va renunța la funcția de președinte al Colegiului Medicilor din România, pe care o ocupă în acest moment. Funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași va fi deținută, în mod interimar, de Dragoș Pieptu, până la desemnarea de către Senat a unui nou conducător al instituției. (E.M.)