Doi laureați ai premiului Nobel pentru Medicină sau Fiziologie vor participa la o conferință internațională care va avea loc la Cluj în perioada 6 – 8 noiembrie 2015, organizată de Organizația Studenților pentru Natură Cluj-Napoca în colaborare cu Facultatea de Biologie și Geologie din cadrul Universității ‘Babeș-Bolyai’.
Potrivit organizatorilor, aceasta ar putea fi prima conferință internațională din România organizată de studenți, care beneficiază de prezența a doi laureați Nobel: sir Tim Hunt, de la London Research Institute, laureat în anul 2001 și prof. Harald zur Hausen, de la German Cancer Research Center, Heidelberg, laureat în anul 2008.
Tim Hunt a primit premiul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie, alături de alți doi cercetători, pentru studii asupra unei proteine care reglează ciclul de viață al celulelor. La rândul său, Harald zur Hausen a primit premiul Nobel pentru descoperirea faptului că virusurile papilomului uman cauzează cancer cervical.
Conferința se numește ‘Biologia Moleculară — Aspecte Curente și Perspective de Viitor’, iar scopul său este acela de a genera o discuție științifică la cel mai înalt nivel, care să fie în același timp extrem de accesibilă studenților.
„Nu vrem să fie o conferință la care să vină o sută de oameni și la care să se facă prezentări peste prezentări. Noi am vrut ceva mai special. De exemplu, cei doi laureați să prezinte fiecare cum a ajuns la descoperirea pentru care a fost premiat, să vorbească despre care sunt cele mai noi tendințe în domeniile lor. Vor mai fi și o serie de alți invitați, din țară și din afară, dar nu mai mulți de 15. Vrem ca prin această conferință să deschidem orizonturi noi, să punem laolaltă specialiști din domeniu și studenți, care să poată sta de vorbă, să poată face schimb de idei”, a explicat Adorjan Cristea, inițiatorul acestui eveniment.
El a povestit că ideea acestei conferințe i-a venit în urmă cu mai mult de un an, în timp ce urmărea decernarea premiilor Nobel din 2013, iar de atunci a lucrat, împreună cu colega sa Octavia Roman, la organizarea acestei conferințe și la stabilirea contactelor cu laureații. Echipa lor a contactat peste 30 de laureați ai premiului Nobel pentru Medicină sau Fiziologie.
„Am făcut o listă cu acei laureați care sunt încă activi, care publică și țin conferințe și care încă mai vor să călătorească. Am primit foarte multe refuzuri, dar în decembrie 2014 am primit prima confirmare, iar în ianuarie pe cea de a doua. Am fost extrem de fericiți. Cei doi cercetători au considerat extrem de interesant demersul nostru și au spus că doresc să participe, mai ales că va fi o bună ocazie să viziteze România”, a spus Adorjan.
Pentru organizarea conferinței este nevoie de o sumă de aproximativ 20.000 de euro, dintre care o parte va fi asigurată de UBB, dar va fi nevoie și de implicarea comunității locale din Cluj-Napoca. Una din modalitățile de popularizare a acestui proiect este postarea sa pe platforma de crowdfunding a UBB (prima universitate românească care și-a creat o asemenea platformă, în 2014).
Pe parcursul celor trei zile vor fi sesiuni plenare, discuții, dezbateri și mese rotunde pe diferite teme științifice.
Realizarea primei conferințe științifice internaționale organizate de către studenți, în cel mai important centru universitar din Transilvania, beneficiază și de contextul favorabil al Capitalei Europene a Tineretului, titlu pe care Cluj-Napoca îl deține anul acesta.