Academia de Arte și Științe Cinematografice din Spania acordă sâmbătă seara premiile sale anuale, care poartă numele marelui pictor Goya. Gala organizată la Madrid este așteptată cu maxim interes nu numai în regatul din Peninsula Iberică, ci și în numeroase țări de limbă spaniolă din America Centrală și de Sud.
Concurența pentru actuala ediție, cea de-a 29-a, este foarte mare, având în vedere că include filmele prezentate pe marele ecran în 2014, an de vârf, când încasările realizate de creațiile spaniole au reprezentat 25,5 % din totalul la nivel național. O performanță care nu a mai fost înregistrată de 37 de ani, conform El Pais.
Pe de altă parte, este posibil să apară, ca în alți ani, și unele ‘săgeți’ către guvern. De data aceasta, din cauza taxei pe valoarea adăugată aplicate pentru creațiile cinematografice, de 21 %, cel mai înalt nivel din Europa.