Iohannis: Ca președinte nu voi uza niciodată de instrumentul referendumului doar pentru a aduna voturi

iohannisPreședintele Klaus Iohannis a declarat luni că nu va uza de instrumentul referendumului pe teme populiste, doar pentru a aduna voturi. „Am constatat cu bucurie că există deschidere față de reformarea instituțiilor politice pe care o reclamă intrarea într-o nouă etapă a consolidării democratice și pe care cetățenii României o doresc, dar pentru o transformare profundă de sistem va trebui să renunțăm la câteva practici, în primul rând să renunțăm la populism și electoralism”, a spus Iohannis, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. El a explicat că prin populism înțelege propunerea unor măsuri care afectează arhitectura statului și a instituțiilor fără argumente, doar pentru a atrage voturi, iar prin electoralism gândirea unor măsuri și sisteme de vot de natură să maximizeze câștigul electoral al unui partid sau al altuia într-un moment dat. „În acest fel nu se poate construi un stat. Trebuie să avem tăria să recunoaștem că din cauza populismului și electoralismului suntem astăzi aici. Nu în sens de vină, ci de responsabilizare acum când avem șansa de a îndrepta lucrurile. În unele cazuri, deși se știa că nu au sunt eficiente au fost create reguli care răspundeau unor interese electorale de conjunctură, în alte situații temerile publicului au fost deliberat alimentate pentru a distruge, iar conflictul politic a umbrit orice dezbatere așezată. Totul a fost subsumat unui război politic, lipsit de sens pe termen lung, dar consumator de energii și distrugător de speranțe. Ca președinte al României, pot să afirm în acest context că nu voi uza niciodată de instrumentul referendumului pe teme populiste, doar pentru a aduna voturi”, a spus șeful statului.