Parlamentul i-a numit luni, prin vot, pe Nicu Marcu şi Miron Nica drept consilieri de conturi ai Curţii de Conturi, după ce Curtea Constituţională a declarat neconstituţională numirea în această funcţie a lui Marius Vorniceanu şi a Constanţei Donovici, pentru că ambii au mai deţinut această funcţie.Nicu Marcu şi Miron Nica au întrunit, fiecare, 373 de voturi “pentru” şi 103 de voturi “împotrivă”, fiind numiţi pentru restul de mandat început prin Hotărârea Parlamentului 28/2014.Posturile deveniseră vacante ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale 442 din 10 iulie 2014, prin care a fost declarată neconstituţională numirea a doi consilieri de conturi prin Hotărârea Parlamentului 28/2014, Marius Vorniceanu şi Constanţa Donovici, al căror mandat urma să înceapă în 15 octombrie 2014.În baza hotărârii Birourilor Permanente reunite din 3 februarie, s-a aprobat declanşarea procedurilor legale privind numirea altor doi consilieri de conturi la Curtea de Conturi.Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, întrunite luni în şedinţă comună, au audiat şi au făcut selecţia candidaţilor propuşi.În urma audierii, comisiile reunite au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Parlamentului numirea lui Nicu Marcu şi Miron Nica în funcţii de consilier de conturi la CC.La audieri au mai participat candidaţii Marin Sandu, Ştefan Dan Florescu, Daniela Teodoru şi Daniel Mihai Tudor.