Elena Udrea a fost citată să se prezinte la DNA, după avizarea reţinerii şi arestării sale

elena-udreaElena Udrea a fost citată de procurori să se prezinte marţi la DNA, după ce Camera Deputaţilor a dat avize pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PMP, în dosarele „Gala Bute” şi „Microsoft”, în care este acuzată de fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.na Udrea (Imagine: Sursele citate au declarat, pentru MEDIAFAX, că după publicarea în Monitorul Oficial a celor şase hotărâri ale Camerei Deputaţilor privind aprobarea cererilor de urmărire penală şi de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Elena Udrea , procurorii au citat-o să se prezinte marţi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarele Gala Bute şi Microsoft.Potrivit surselor citate, Elena Udrea ar trebui să se prezinte la DNA în jurul orei 11.00.Camera Deputaţilor a dat luni şase voturi distincte, cu bile, pentru solicitările justiţiei în privinţa Elenei Udrea, toate cererile fiind aprobate.Astfel, forul legislativ a aprobat cererea privind începerea urmăririi penale a Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, fiind înregistrate 285 de voturi „pentru” şi 49 „împotrivă”. Solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă ICCJ s-a referit la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.