Pierderea de materie cenușie din creierul fumătorilor este mai rapidă decât la nefumători, însă procesul este reversibil după oprirea fumatului, cu condiția ca acest lucru să nu se facă prea brusc, arată un studiu apărut marți în revista Molecular Psychatry și preluat de AFP.
Cercetători canadieni au ajuns la această concluzie studiind cu ajutorul imagisticii cu rezonanță magnetică (IRM) circa 500 de septuagenari scoțieni, dintre care 36 de fumători și 223 de foști fumători. Ei au descoperit o legătură între fumat și o accelerare mai rapidă a subțierii cortexului cerebral — stratul superficial al creierului, în care se află materia cenușie. Oamenii de știință au mai constatat că la foștii fumători scoarța cerebrală ‘părea că s-a recuperat parțial’. Ei avertizează în schimb că la unii foști mari fumători recuperarea poate dura și mai mult de 20 de ani.
Studii anterioare stabiliseră deja o legătură între fumat și un declin cognitiv accelerat, însă rapiditatea acestuia a fost până acum greu de evaluat, la fel ca și eventuala sa reversibilitate.
Pierderea de materie cenușie este în general asociată cu declinul cognitiv legat de vârstă, care se manifestă prin performanțe mai slabe ale memoriei și flexibilității cognitive (capacitatea de adaptare).
În cazul celor care au fumat un pachet pe zi timp de 30 de ani, au fost necesari 25 de ani petrecuți fără să fumeze pentru a dispărea diferențele în privința grosimii scoarței cerebrale comparativ cu nefumătorii, arată autorii studiului.
Ei formulează ipoteza că renunțarea la fumat ar fi putut frâna subțierea cortexului, permițând chiar reconstituirea lui. ‘Fumătorii trebuie să știe că țigările se asociază cu o subțiere accelerată a scoarței cerebrale, indice al declinului cognitiv legat de vârstă’, afirmă cercetătorii, adăugând că posibilitatea unei ‘recuperări parțiale’ ar trebui să constituie un ‘argument puternic’ în favoarea renunțării la fumat.