Preşedinţia Statelor Unite a respins informaţiile conform cărora ostatica americancă Jean Kayla Mueller ar fi fost omorâtă în raidurile aeriene efectuate de Iordania în Siria, aşa cum susţin teroriştii din grupul Stat Islamic.”Potrivit informaţiilor pe care le avem, nu au existat dovezi privind prezenţa civililor în zona vizată de raidurile coaliţiei interneţionale”, a declarat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Statelor Unite, citat de Bloomberg.Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a confirmat marţi decesul ostaticei Jean Kayla Mueller, în vârstă de 26 de ani, care era deţinută de grupul Stat Islamic, promiţând aducerea în faţa justiţiei a „teroriştilor” responsabili.Organizaţia teroristă Stat Islamic a anunţat că ostatica a fost ucisă într-o serie de bombardamente iordaniene. Presupusul raid aerian a avut loc în oraşul sirian Raqqa.